Ce este, până la urmă, persecuția? Scott Rempell este de părere că o definiție corectă a persecuției trebuie să se bazeze pe trei stâlpi fundamentali: dauna produsă, gravitatea acțiunii și legitimitatea încălcată. Persecuția nu este un termen inventat doar în contextul creștinismului. Prigoana sau persecuția există de când există umanitatea. Cei puternici, cei cu privilegii, cei mulți puteau să recurgă la persecuție fie pentru a da o lecție, fie ca să extermine o comunitate aflată în dezavantaj numeric sau într-o poziție inferioară a raportului de forțe. Motivele persecuției, de asemenea, pot fi politice, ideologice/religioase, etnice. Astfel avem popoare care de-a lungul istoriei au cunoscut prigoana, iar cel mai notoriu exemplu este cel al poporului evreu. Nu cunosc alt popor care în întreaga sa istorie să aibă atât de multe episoade în care să fi experimentat încercarea de-a fi exterminat.
Un alt timp de prigoană este cea ideologică.
Comunismul a adus cu sine ura de de clasă îndreptată împotriva unor întregi categorii sociale. Chiaburii, boierii și intelectualii s-au trezit dezmoșteniți doar pentru vina de-a nu fi săraci, needucați sau din familii simple. Nu trebuie să ne ducem în Siberia, căci România anilor 50 și 60 ne oferă un trist pomelnic al celor persecutați pentru vina de-a fi altfel. „Fenomenul Pitești”, cărțile lui Paul Goma, Ioan Ioanid, Wurmbrand sunt doar câteva mărturii care atestă felul în care arată o astfel de persecuție.
Prigoana actuală din Coreea de Nord se bazează pe ceea ce Kim Ir-sen, fondatorul partidului comunist nord coreean, numea Ideea Juche. Independența politică, economică și militară față de China și URSS. Această „idee” însă s-a transformat curând în ideologie națională, iar conducătorul într-un semizeu. Creștinismul sau orice formă religioasă a fost respinsă și aspru pedepsită. Sute și mii de mărturii vorbesc despre lagărele de concentrare, de înfometări, de crime teribile pentru simplul motiv de-a nu te supune „divinei” idei Juche sau pentru vina de-a fi creștin. Avem mărturii și în limba română (vezi Yeonmi Park, Drumul catre libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord, Polirom, 2015).
Acestea sunt contextele în care putem vorbi literalmente și de persecuție religioasă.
Bisericile sunt închise sau demolate – vă rog citiți Arhipelagul Gulag de Soljenițîn sau mai recenta Vremuri Second Hand a Svetlanei Alexievici – preoții sau păstorii sunt băgați în închisori, enoriașii sunt intimidați, interogați sau cei mai gălăgioși, asasinați. Propun ca războaiele religioase de azi și de ieri să le lăsăm pentru o altă discuție, mai detaliată, fiindcă nu mi-am stabilit ca obiectiv să analizez situația creștinismului global.
