Oricat ar parea de neobisnuit, eu cred cu tarie ca Dumnezeu n-a vrut ca Biserica sa fie „catolica”, un fel de imparatie terestra a tuturor crestinilor. In spiritul acestei opinii citez continutul tuturor cartilor Noului Testament. Ele ne vorbesc despre o convietuire terestra perpetua intre „bine” si „rau”, intre „grau” si „neghina”, intre fiii lui Dumnezeu si fiii Diavolului, intre fiii luminii si fiii intunerecului. Ultimul capitol al Apocalipsei decreteaza profetic:”Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe!” (Apoc. 22:11).
Intr-o alta rostire escatologica, trecuta cu vederea de multi, profetul Daniel proclama:
„Este hotarat ca razboiul va tinea pana la vremea sfarsitului si impreuna cu el si pustiirile” (Daniel 9:26).
Dumnezeu nu a intentionat sa lase pe seama oamenilor „asezarea imparatiei” („Nu este treaba voastra sa stiti cand … – Fapte 1:7; „Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” – Ioan 18:36). Parerea mea este ca daca biserica de astazi ar reusi sa-i adune, prin „ecumenism”, pe toti crestinii intr-o singura „organizatie”, ea s-ar imbata imediat de putere si s-ar amesteca iarasi in treburile politice ale societatii. Doamne, fereste!
Ce a mai ramas din unitatea Bisericii?
Biserica a fost confundata adesea cu Israelul si a incercat sa imbrace zadarnic destinul si prerogativele acestui popor terestru. Dumnezeu are insa planuri diferite cu Israelul si cu Biserica. Desi amandoua au roluri principale in economia „cunostintei mantuitoare despre Dumnezeu”, Israelul si Biserica au caracteristici si misiuni diferite (de aceea nici nu au putut actiona „concomitent” in economia divina). Israelul are un destin terestru, cu o tara aflata intre granite bine precizate, cu o capitala identificata sub numele de Ierusalim, cu un sistem propriu de guvernare, cu un sistem de taxare corespunzator, cu dusmani si aliati politici.
Prin contrast, Biserica este compusa din oameni „din toate neamurile”, cu cetatenie „in ceruri”, in asteptarea unui Ierusalim ceresc si cu o nadejde nestramutata in stramutarea extraterestra, pentru a intra in odaia de nunta a Mirelui, Isus Christos.
Nimic nu este mai strain de invatatura Noului Testament decat ideia unui Stat „crestin” sau a unei societati mondiale „crestine”. O „unitate” conceputa pe aceste coordonate a fost o aberatie istorica si o epoca a compromisurilor si decadentei spirituale.
